L’èlbri ad Nadèl
A m’arcord quand ca sera znin de mi èlbri ad Nadèl
….sa cal palini veci, ad vidri e toti impurbiedi, alconi agl’i era enca scuzlèdi….
Un po ad vidri e un po ad plastica….d’ogni tènt un cascheva ona ma tera
e la s’rumpòiva….e an dop an, agl’iera sèmpra ad mènc….
Al lucini agli’era pochi e sbiadidi….un dè agl’i andeva e un dè al n’andeva…
Mo agl’i era sempra beli…..enca se d’ogni tènt un sni bruseva ona e ut tucheva smuntèli
toti per mètli a pòst…parchè se ona la s’bruseva, al n’andeva piò nisona…..
Ades ad èlbri, ui’è chi mudirni….ad plastica culurèda…..alcun i’è èlt chi ariva me sufet….
Invici e mi èlbri, l’era ona rèma ad pòin, che e mi ba l’avòiva trov in zirun chissà in duvò….
Ma l’era ugualment l’èlbri ad Nadel piò bel de mond….se su parfom ad pòin…
can’ò piò santù in vel, e ca port ancoura dròinta ad me, in fond me cor…..
e da lè, un si zcanzelerà mai piò…..