musica_italiana's photostream

www.youtube.com/watch?v=CZnBm9Hd190

Încă din secolul al II-lea, creştinii erau cunoscuţi drept crucis religiosi („închinătorii crucii“). Prefigurată în Vechiul Testament prin diferite obiecte sau semne, Sfânta Cruce (lat. crux, gr.
stauros) devine, în Noul Testament, din instrument de tortură şi blestem, altarul de jertfă al lui Hristos, sfinţit cu însuşi Sângele Său, mijlocul proslăvirii Sale, semnul biruinţei şi „armă asupra diavolului“, fiind totodată semnul ce se va arăta pe cer la cea de-a doua venire a Domnului. În cele ce urmează, ne propunem o incursiune în istoria lemnului Sfintei Cruci şi a cultului adus acestuia, de-a lungul vremii, în Biserica Ortodoxă.

Semnul Sfintei Cruci

In secolul al doilea crucea era facuta pe frunte cu un singur deget (cel mare). Se crede ca el deriva din semnul thau, cu care erau pecetluiti membrii comunitatii mesianice in viziunea lui Iezechiel (9, 4-6). Incepand cu secolul al IV lea, intalnim obiceiul de a se insemna cu sfanta cruce fruntea, gura si inima. Tendinta de a inmulti insemnarea cu mici cruci peste tot trupul, poate fi prefigurarea unui singur semn, mare, al crucii pe care il facem astazi.

Pentru a-i combate pe ereticii monofiziti si monoteliti care invocau facerea semnului crucii cu un singur deget ca expresie a invataturii lor (Hristos a avut o singura fire si o singura vointa), s-a stabilit ca semnul sa fie facut cu doua degete, ca expresie a faptului ca in Hristos sunt doua firi si doua vointe. Dupa secolul al VII lea, Biserica a randuit ca inchinarea sa fie facuta cu trei degete, in numele Sfintei Treimi.

Semnul sfintei cruci se face astfel: impreunam primele trei degete ale mainii drepte, iar celelalte doua le lipim de podul palmei. Astfel, cu varful celor trei degete unite ne insemnam la frunte, la piept, pe umarul drept si pe cel stang, rostind deodata cu el: in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Cand zicem "in numele Tatalui", ne insemnam la frunte ; cand spunem "si al Fiului", ne insemnam la piept; cand rostim "si al Sfantului Duh", ne insemnam umarul drept si apoi cel stang, incheind cu "Amin".

Prin acest semn, crestinul primeste intr-un mod tainic puterea lui Hristos cu care El a biruit moartea, ca si el sa poata birui patimile. Se simte totdeauna intarit, pazit de cel rau prin acest semn, dupa cum si canta Biserica: "Doamne, arma asupra diavolului, crucea Ta o ai dat noua".

Pecetluirea cu acest semn in Biserica incepe inca din pruncie. La a opta zi dupa nastere, preotul binecuvinteaza pruncul in chipul crucii, rostind asupra lui: "Sa se insemneze Doamne lumina fetei Tale peste robul Tau acesta... si sa se insemneze crucea Unuia-Nascut Fiului Tau in inima si in cugetul lui". La Botez si la ungerea cu Sfantul Mir se insemneaza in chipul crucii toate simturile si incheieturile, rostindu-se: "Pecetea darului Sfantului Duh".

In chipul crucii preotul binecuvinteaza credinciosii; cu aceasta incepe savarsirea Sfintelor Taine, sfinteste darurile aduse la Altar si toata zidirea. Crucea cuprinde intregul orizont al vietii noastre: se zugraveste pe sfintele vase, pe vesminte, pe cartile de cult; se vede ridicata la unele raspantii de drumuri si se aseaza la capataiul celor adormiti.